Cu totii am ascultat cu interes promisiunile electorale dinainte de alegerile parlamentare. O desfatare pentru urechile noastre si o oaza de speranta pentru cei mai naivi. Haideti sa vedem practic ce s-a facut pana in acest moment:
1. Impozitul forfetar – o masura care “a ajutat” la inchiderea de numeroase firme si la cresterea somajului. Un experiment politico-social facut pe viu. Ce sa-i faci daca guvernantii au lipsit la lectiile de economie, invata live. E constructiv..pentru teoreticieni dar din pacate trist pentru popor.
2. Cresterea salariului minim pe economie promisa de Boc acum o saptamana. Si mai bine. Am sa ma rezum la comentariul unui patron: “daca astia ma obliga sa maresc salariul la angajati dau jumatate afara si le maresc salariul la ceialalti.” Cred ca nu e singurul care gandeste asa, deci mai ingrosam putin randul somerilor, ceea ce inseamna taieri din incasari si marirea cheltuielilor.
3. Ultima gaselnita: ajutorul acordat tinerilor pentru a-si lua o locuinta. Scenariu: tanar optimist pot lua acum de la banca 40.000 de euro sa-mi iau o casa. Dupa o scurta perindare pe siteurile de imobiliare gasesc. Dar ca prin minune ma ajuta si statul si pana sa ma plimb eu pe la banci sa ma interesez hopaaaa a crescut pretul (s-au prins proprietarii ca vor putea vinde mai usor). Ok, hai sa apelez la acel “ajutor”. Evident ca nu am acces la el din lipsa de pile. Dar nu-i nici o problema pot sa-mi iau aceeasi casa la 60.000 de euro acum. Ma simt un om ajutat. Multumesc.
In timpul acesta majoritatea politicienilor sunt interesati de diverse campanii: europarlamentare, viitoarele prezidentiale. Cine sa ma aiba timp si de criza? Cat despre educatia alesilor, ajunge sa vizionezi pe site-ul parlamentului cateva sedinte ca sa iti dai seama ca am pus niste tractoristi sa piloteze un avion. Tipic romanesc: “Las-o ba ca merge si-asa!” Si daca nu…?